Monday, October 15, 2012

Paris: Le Café de Flore (Saint Germain)

  
Azi am avut o întâlnire de lucru în buricul târgului, la una dintre cele mai șic cafenele din Paris, Café de Flore, cu o tânără doamnă corporatistă, căreia am să îi spun Mitzi din motive obiective - pentru că aproape așa o cheamă.
O ochisem de vreo lună, după ce ieșisem într-o duminică de la biserica românească Sf. Paraschiva și Genoveva, de la Saint Sulpice, în timp ce căutam, împreună cu altă doamnă, un magazin cu tabac. Așezată cochet pe colțul dintre bulevardul St. Germain și strada St. Benoit, cafeneaua nu îți atrage atenția numai prin aerul său boem și fațada tipic franțuzească, ci, mai ales, prin zecile de picioare de turiști așezați la primul rând de mese și care atârnă pe trotuar, care mai de care mai relaxate și mai în drum. Proprietarii lor dorm la adăpostul ochelarilor de soare Ray Ban, mângâiați de zgârcitul soare parizian. Nu ne-am așezat la o cafea atunci, pentru că, fără o țigară lângă, nici măcar Café de Flore, cu toată istoria ei cu Jean Paul Sartre si Simone de Bauvoir, n-are haz. Dar i-a venit rândul acum. Înarmată cu țigări din România, m-am așezat triumfătoare în primul rând.


- Caut un apartament cu 3 camere într-o zonă bună din Paris, cel putin 70 mp, dar niciunul nu e destul de uluitor pentru mine, zise Mitzi cu un aer superior, contemplând mental droaia de agenți imobiliari parizieni care încercaseră să o satisfacă.
Zău, Mitzo, cum știi tu să-ți alegi cuvintele, m-ai dat gata. Scapă de accentul ăla franțuzesc și o să fii amazing enough for me.
- Înainte să ne căsătorim, nu eram prea sigură că Florin e alesul, pentru că vreau să transmit copiilor mei moștenirea mea evreiască și nu știam dacă el va fi de acord. Dar a fost, a trecut la iudaism. Și ne-am căsătorit.
- Oh, so he is a Catholic.
- Yes, he was. 
Deci a fost circumcis. La 30 de ani. Tare. 
- Azi m-a sunat un bancher cu o propunere de afaceri. Nu era interesant deloc, dar am vorbit cu el la telefon o oră-ntreagă, ca să-mi exersez engleza. M-am descurcat.
Cred și eu, Mitzi, deja mi-ai facut mie capul calendar.
Mitzi are 27 de ani și e manager la un fond de investiții. 
- Sora mea se mărită peste două luni. M-am hotărât să îi fac o surpriză, o parodie pe care o să o joc eu, Florin și prieteni de-ai ei. Începe ca un fel de detective story de prin anii '30. Am fost la un magazin de costume sâmbătă și i-am cumpărat lui Florin un portțigaret, joben și lupă. Eu mă îmbrac ca femme fatale. Deja am tot ce îmi trebuie, n-a mai fost nevoie să îmi cumpăr nimic. 
Mitzi s-a căsătorit astă vară. A purtat o rochie albă, simplă, și o coafură în stilul anilor 60. A ajutat-o mult zâmbetul larg, silueta, claia de păr, și atitudinea degajată. 


 Chelnerul ne aduce două cafele minuscule, însoțite de nota de plată. Dar poate mai vreau ceva, protestez eu mut.
- Cafe de Flore is an institution in Paris, intervine Mitzi. The views to Saint Germain are better at Les Deux Magots, but I prefer this place, it's full of history.
Recunosc că și eu, din același motiv și încă vreo două-trei. Unul dintre ele ar fi sistemul de încălzire eficient, care-ți permite să fumezi în voie la minus o sută de grade în octombrie. Strașnică invenție. Doamne-ajută, îmi zic și cât p-aci s-o-nchin și pe Mitzi în gând. Mă scuzați.


- Sâmbăta, mă duc la sală o oră. Nu sar nicio ședință, e singurul meu răsfăț. În timpul săptămânii, plec seara de la birou pe la 8, Florin vine după 9, mâncăm, vedem un film și cam atât. Vinerea ieșim în oraș cu prietenii, pe vreo barcă închiriată pe Sena sau la vreun concert de jazz, vreo expoziție de artă contemporană. Iar în vacanțe plecăm departe. Am fost în Bolivia, în Peru, în Brazilia. A, să te duci neapărat la Pompidou, au niște expoziții excelente. Iar restaurantul panoramic e fantastic, deși cam scump. Poți totuși să te duci să bei un ceai, ceva.
Cum zici tu, Mitzi, că ești simpatică. Oare data viitoare mai ai ce să-mi povestești?

E octombrie, luni, ora 6 seara. Cafeneaua geme de lume. Am încercat să ne așezăm mai la bulevard, însă o doamnă din Spania, așezată pe două locuri, mai ținea încă două ocupate. Să fie, că sunt la mare căutare.

Le Café de Flore - 172 Bd. Saint Germain, 75006, Paris.

2 comments:

  1. Foarte frumos. Locul asta e incarcat de istorie, iar farmecul boem al cartieului ma emotioneaza si pe mine de fiecare data cand trec spre casa pe acolo :) Scrii foarte frumos !

    ReplyDelete